Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: Toamna, trimisul – EMIL BOTTA 110

de | sept. 15, 2021 | Cufărul bibliotecii

EMIL BOTTA (n. 15 septembrie 1911, Adjud, Putna, România – d. 24 iulie 1977, București, România) a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Academiei Regale de Artă Dramatică din București (1932). A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime. A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul procurorului Paveliu.

Premiul Fundațiilor Regale și  Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române

Filmografie: Se aprind făcliile (1939); Viața nu iartă (1957); Bijuterii de familie (1957); Când primăvara e fierbinte (1960); Poveste sentimentală (1961); S-a furat o bombă (1962); Pași spre lună (1964); De-aș fi… Harap Alb (1965); Șah la rege (1965); Pădurea spânzuraților (1965), Răscoala (1966)

(Wikipedia.ro)

 

 

 

 

 

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut