Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: VASILE VOICULESCU -136

de | nov. 27, 2020 | Cufărul bibliotecii

“Dacă nu ar fi fost Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi chiar Nichifor Crainic prin viaţa şi „scrierile” lor care au văzut hârtia abia după eliberarea din temniţă, foarte mult s-ar fi descurajat tinerii întemniţaţi şi ar fi fost multe căderi.” – Părintele Justin Pârvu

”Doctorul Vasile Voiculescu a fost stagiar în Plasa Ocol, din Gorj. Acea formă de organizare cuprindea mai multe sate şi, se pare, avea sediul în Târgu Jiu. Mai târziu, practica de doctor în mediul rural i-a folosit la realizarea unui ciclu de conferinţe în care îşi populariza experienţa medicală, ţinute la Radiodifuziunea Română.„ (N. Predoșeanu, Gorjeanul,27 iunie 2013)

VASILE VOICULESCU
(pseudonim literar: V. Voiculescu, n. 27 noiembrie 1884, Pârscov, Judeţul Buzău, România – d. 26 aprilie 1963, București, Republica Populară Română) scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator.
Fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică. Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 – 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910. La 21 februarie 1910, Vasile Voiculescu se căsătoreşte cu domnişoara Maria Mitescu, studentă la Medicină, cu care va avea cinci copii. În acelaşi an, este numit medic într-o localitate din judeţul Gorj, după care va participa la Războiul de Reîntregire ca şef al Spitalului mobil nr. 6. Acum se va îmbolnăvi de tifos exantematic, de frebră tifoidă şi de icter, pentru că îngrijise bolnavii de aceste boli, aflaţi în refugiul din Moldova, cu toate că refuzase să plece în concediu pentru refacere3. Pentru curajul său dovedit în timpul războiului, Vasile Voiculescu primeşte decoraţia “Steaua României cu spade”. Tot pentru meritele sale în slujba sănătăţii poporului, în 1925 primeşte decoraţia “Crucea Meritul Sanitar”, clasa I. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.

Poetul, dramaturgul și prozatorul
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.
În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.

https://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-voiculescu/1462-inchisorile-lui-vasile-voiculescu

http://www.marturisitorii.ro/2014/04/26/vasile-voiculescu-poet-martir-13-octombrie-1884-26-aprilie-1963/

 

SIHASTRUL

Sălaşul lui pe râpile surpate
Este demult un orb cotlon de mină
Cu beznele de-a pururi îngheţate
Sihastrul arde-ades ca o lumină.

La răsărit el face o-nchinăciune
Cu ochii închişi pe radiosu-i vis
Şi intră încet smerit în rugăciune
Ca în pridvorul cerului deschis.

(11 dec. 1957)

 

 

 

 

STRIG

Nu stiu să mă rog, că nici cuvântul
Şi nici cugetele nu-şi au rost.
Prin închipuire-mi bate vântul,
Mîinilor în dar cer adapost,
Aş psălmi, n-am ghiers şi nu ştiu cântul.

Fac ca pomul, iarna, în grădină
În pamânt genunchii mi-i înfig
Şi cu inima-nălţată spre lumină
Tac şi-aştept ca soarele să vină…
Iar în viscole, mă vaier şi Te strig.

(29 aprilie 1954, Bucuresti)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PLÂNS DE TOAMNĂ

Bat lung peste țară
Reci ramuri de vânt
Și codrul de ceară
Miroase a sfânt.

Vin zile cărunte…
Spre văile moi
Se lasă mărunte
Dulci neguri de oi.

Cocoare gonace
Pe-un cer pământiu
Spre calde conace
Aceleași căi scriu

Și-n poala zăbună
A norilor orbi
Văzduhul adună
Sinoade de corbi.

Dezmierzi o lumină?
Se stinge… De-acum
Ți-e mâna de tină,
Obrazul de fum.

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut