EU ÎNLĂUNTRUL EULUI MEU

 

„Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî,

le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” (Nichita Stănescu)

 

Ştefan Augustin Doinaş:

”Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.”)

Eugen Simion:

„Exista un amestec ciudat de forte în fiinta lui Nichita Stanescu: un respect aproape religios pentru poezie si o supunere aproape cinica fata de real. […] Nichita Stanescu reprezintã un mod specific de a fi poet în lumea noastra. E greu sa-i afli un model in literatura anterioara.” „11 Elegii a fost socotita cartea cea mai buna a lui Nichita Stanescu. Autorul insusi a sugerat, in cateva confesiuni publice, aceasta ierarhie. Putem spune ca 11 Elegii constituie volumul cel mai unitar si, in sens filosofic, mai dogmatic a lui Nichita Stanescu, hotarat sa dea, acum, o viziune coerenta demonstrativa despre filosofia sa lirica” „

Semn 1

Plutea o floare de tei

în lăuntrul unei gândiri abstracte

deşertul se umpluse cu lei

şi de plante.

Un tânăr metal transparent

subţire ca lama tăioasă

tăia orizonturi curbate şi lent

despărţea privirea de ochi

cuvântul, de idee,

raza, de stea

pe când plutea o floare de tei

în launtrul unei gândiri abstracte.

 

Nod 1

Gemea şi urla şi mârâia

cu gât de lebădă întins,

gemea şi urla şi mârâia

lupul întins prin prima ninsoare.

De ce gemi, de ce urli, de ce mârâi,

de ce striveşti sub tine florile albe de zăpadă

tu, care ai gât de lebădă, lupule,

care stai întins pe prima ninsoare

şi urli şi gemi şi mârâi…

Pleacă, mi-a zis el,

du-te de lângă mine mi-a zis el,

alungă-te, mi-a zis el!

Şi m-am dus şi am plecat

şi m-am alungat

şi am lăsat singur pe lup

pe lupul cu gât de lebădă

pe lupul care striga şi mârâia,

plin de fulgi de zăpadă,

întins pe prima ninsoare.

 

Gând 1

Părerea mea este că poetul nu are o

epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în

genere, epoca îşi vede singură poeţi.

 

Poetul şi soldatul

Poetul ca şi soldatul

nu are viaţă personală.

Viaţa lui personală este praf

şi pulbere.

El ridică în cleştii circonvoluţiunilor lui

sentimentele furnicii

şi le apropie, le apropie de ochi

până când le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechia pe burta câinelui flămând

şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis

până când nasul lui şi botul câinelui

sunt totuna.

Pe căldurile groaznice

el îşi face vânt cu aripile păsărilor

pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare

Să nu-l credeţi pe poet când plânge

Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui

El a stors lucrurile de lacrimi

El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul

Mai repede sau mai încet

mai mincinos sau mai adevărat

Feriţii-vă să-i spuneţi ceva poetului

Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat

Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit

Imediat el o să spună că el l-a zis,

şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi

o să ziceţi că într-adevăr

el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,

nu puneţi mâna pe poet!

Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!

…Decât numai atunci când mâna voastră

este subţire ca raza

Şi numai aşa mâna voastră, ar putea

să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,

şi degetele voastre vor rămâne pe el,

şi tot el va fi acela care se va lăuda

că are mai multe degete decât voi.

Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi o da,

că într-adevăr el are mai multe degete…

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,

cel mai bine ar fi să nu puneţi

niciodată mâna pe poet.

…Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.

Poetul e ca şi soldatul

nu are viaţă personală.