Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

IN MEMORIAM: IOSIF KEBER / 34

de | apr. 19, 2023 | Agenda culturală

IOSIF KEBER (n. 30 iulie 1897, Târgu-Jiu – d. 19 aprilie 1989) pictor român, specializat în pictura bisericească și restaurarea lăcașurilor de cult.

Brâncuşi, care l-a cunoscut în anii 1937-1938, l-a socotit înnoitor el picturii monumentale româneşti, „un Puvis de Chavanes al nostru”.

Sculptorul Vasile Blendea considera că: „De la pictorii lui Constantin Brâncoveanu până astăzi, nimeni nu a cucerit tehnica, podoaba şi luxul artei picturii iconografice ca Iosif Keber – din Târgu Jiu şi din întreaga ţară”.

S-a stins din viaţă la 19 aprilie 1989, la vârsta de 92 de ani, iar casa din Târgu Jiu în care a locuit, ridicată în 1932 după planurile arhitectului Iulius Doppelreiter, funcţionează drept casă memorială adăpostind sute de lucrări de artă realizate de pictor, alături de alte obiecte personale care i-au aparţinut. A avut un fiu, care a fost tot artist, Adrian Keber (1924-1985).

Casa memorială Iosif Keber – Secție de artă a Bibliotecii Judeţene Gorj „Christian Tell“, restaurată în anul 2022, găzduieşte în prezent un număr de şase mii de volume de artă, ea fiind şi un centru de atracţie turistică, datorită ingeniozităţii cu care a fost ridicată de către arhitectul Iulius Doppelreiter.

__________________

La împlinirea a 34 de ani de la trecerea în eternitate a pictorului Iosif Keber, puteți afla despre activitatea și importanța creației artistului gorjean vizitând expoziția documentară realizată de bibliotecarele Secției de Artă a Bibliotecii Județene Gorj.

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut