Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

ION GHICA – economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic

de | aug. 12, 2020 | Agenda culturală

Îndemnăm pe cititorii gorjeni să stea, aici, câteva clipe parcurgând un mic sumar al vieții lui Ion Ghica, una dintre marile personalități ale odiseei istorice și culturale ale României, într-o perioadă plină de evenimente capitale, nu numai pentru peisajul politic și social românesc dar și european. Scurtul timp răpit pentru a citi următoarele vă va aduce o măsură asupra importanței cunoașterii istoriei noastre, așa cum este ea – cu bune și mai puțin bune.
O desfășurare biografică a vieții lui Ion Ghica, pare ca o notă de roman, dar este în mod sigur o invitație la cunoașterea în fapt a acestui roman.

”Ion Ghica, revoluţionar paşoptist dar şi unul dintre cei mai importanţi scriitori şi economişti ai epocii. Prieten şi colaborator în timpul Revoluţiei de la 1848 cu generalul Gheorghe Magheru, Ion Ghica a devenit şi rudă prin căsătoria fiicei sale cu Romulus Magheru, ultimul născut al revoluţionarului gorjean. Ion Ghica a fost o personalitate politică importantă şi în deceniile următoare-ministru şi şef de guvern, ambasador etc- iar opera sa a fost literară, administrativă şi, mai ales, economică. Poate mai puţini ştiu că reforma administrativă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza i se datorează în mare măsură revoluţionarului paşoptist. A fost membru al Academiei Române şi chiar preşedinte al acestui for. (publicația ”Vertical”, Scriitorul Ion Ghica și opera sa nemuritoare (III), 2 februarie 2011 – Cornel Şomâcu)

”Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa), om politic, matematician, diplomat, membru titular şi preşedinte al Academiei Române. Eminent matematician şi diplomat, Ion Ghica a fost unul dintre oamenii politici care au marcat viaţa politică din România la mijlocul veacului al XIX-lea. Exponent al generaţiei paşoptiste, s-a numărat printre liderii de frunte a mişcării revoluţionare de la 1848. A conlucrat cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza la administrarea Principatelor Unite, dar în cele din urmă se va alătura „monstruoasei coaliţii” în activitatea pentru detronarea sa.”

Ani la rândul s-a afirmat drept principalul lider al grupării liberale moderate, apoi al Partidului Naţional Liberal. Ghica a ocupat funcţii importante în stat, numărând trei mandate în funcţia de prim-ministru al României şi numeroase portofolii ministeriale. Pe lângă activitatea politică, Ion Ghica s-a impus drept una dintre cele mai avizate voci în cercurile academice din România. Personalitate marcantă a culturii române, a fost ales în patru rânduri preşedinte al Academiei Române, un record pozitiv pentru cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din ţara noastră.” http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_Ghica

Ion Ghica
1816 – La 12 august se naste, la Bucuresti, Ion Ghica.
Tatal este logofatul Dimitrie (Tache) Ghica. Familia Ghica avea vechi traditii in istoria tarilor romane, inca din secolul al XVI-lea si dand, pe langa mari spatari, hatmani si bani, noua domnitori, care s-au perindat la tronul Moldovei si al Munteniei. Mama este Maria, nascuta Campineanu, sora lui I. Campineanu. Copilul este botezat de mitropolitul Dionisie Lupu, avand ca nas pe Grigore Ghica —viitorul domnitor de la 1822 — unchiul tatalui sau. Au fost sapte copii ai familiei. Patru s-au stins din viata de timpuriu. In afara de Ion, au mai fost Maria (n. 1821) si Pantazi (n. 1829). In casa parintilor au venit multi oameni invatati: Iancu Vacarescu, Ion Heliade Radulescu, Costache Aristia, Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, Ion Campineanu. Acestia il influenteaza pe copil.
La inceput, Ion Ghica invata carte greceasca cu dascali greci si romani. Scrisul si cititul in romaneste le deprinde de la un secretar al tatalui sau, Petre Nanescu, fost elev al lui Gheorghe Lazar, iar de la Ion Heliade Radulescu ia lectii de gramatica romaneasca.
1830—1834 — Este elev la colegiul „Sfantul Sava” din Bucuresti, impreuna cu C.A. Rosetti, Constantin Balaceanu, Nicolae Budisteanu, Scarlat Filipescu, Grigore Gradisteanu, si apoi cu Grigore Alexandrescu si Nicolae Balcescu. Dintre profesori, il impresioneaza J. A. Vaillant (franceza), Simion Marcovici (literatura romana si retorica), Aaron Florian (istoria romanilor), Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru (conducatorii succesivi ai scolii). Ion Ghica se numara printre elevii cei mai dotati ai colegiului, fiind notat inca din primul an „cu eminenta”.
1835 — La sfarsitul lunii iunie pleaca la Paris, calatorind cu diligenta.
Debuteaza ca traducator cu Pretioasele de Moliere, pusa in scena la Teatrul Filarmonicii. Piesa se tipareste la tipografia lui Heliade.
La Paris, Ion Ghica locuieste in Cartierul Latin, intr-o pensiune unde mai erau cazati si alti tineri din Bucuresti: fratii Golesti, N. Kretzulescu, Niculae Cantacuzino-Pascanu.
Intalneste grupul de tineri moldoveni aflati la studii la Paris, printre care V. Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza si Nicolae Docan. Acum se leaga intre Ion Ghica si V. Alecsandri o prietenie de o viata.
1836 — In ianuarie isi sustine bacalaureatul in Litere la Sorbona.
1836-1837 — Urmeaza cursuri la Scoala Centrala de Arte si Manufacturi.
1838 — In august isi ia bacalaureatul si in matematica la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Paris pentru a putea urma Scoala de Mine, una dintre cele mai prestigioase scoli superioare din Paris, unde se inscrie in octombrie.
1838-1840 — Timp de doi ani urmeaza, ca student extern, cursurile Scolii de Mine, ramanand legat de Cartierul Latin, unde isi avea gazda in vecinatatea celebrelor cafenele ale studentimii de langa Saint-Germain-de-Pres.
Integrat repede in atmosfera vietii pariziene, tanarul Ion Ghica era preocupat de a face cunoscute tarile romane in Apus si de a lega prietenii si relatii care sa-i fie folositoare in acest sens.
Audiaza cursuri si la College de France, unde predau J. Michelet si Edgar Quinet.
Patrunde si in lumea saloanelor pariziene, unde cunoaste pe generalul Coletti, aroman din Grecia, reprezentantul regelui Oltton la Paris, si pe omul politic David Urquhart — ambii evocati mai tarziu in Scrisori.
Pe baza scrisorilor primite din tara, de la N. Balcescu, Gr. Alexandrescu si Voinescu II, publica in ziarul parizian “Le National”, sub titlul generic de Correspondance de Bucarest, 12 articole-scrisori in intervalul 19 octombrie 1938 si 18 martie 1840.
Ion Ghica raspandeste acum in Franta manifestul Act de unire si independenta redactat de Partida nationala de la Bucuresti, infiintata de Ion Campineanu.
Publica trei brosuri (nesemnate) in limba franceza despre Principatele Romane, ultima ocupatie ruseasca si despre drepturile moldovenilor si valahilor conform cu dreptul gintilor si al tratatelor.
1939 — In august, Din initiativa lui Ion Ghica, Al. Golescu si D. Bratianu, la Paris ia fiinta Societatea pentru invatatura poporului roman.
1840 — Dupa ce obtine diploma de inginer de mine, in vara pleaca intr-o calatorie in Anglia, pentru documentare in domeniu.
Spre sfarsitul anului se intoarce in tara, dupa aproape sase ani petrecuti la Paris.

1841 — In ianuarie reuseste, dupa multe demersuri, sa-si viziteze prietenii, Grigore Alexandrescu si N. Balcescu, detinuti in urma esecului miscarii conspirative de rasturnare a guvernului, miscare initiata de Dimitrie Filipescu, Eftimie Murgu, N. Balcescu. Intervine pentru eliberarea lui Gr. Alexandrescu. Intentioneaza sa intre profesor la Colegiul „Sfantul Sava”, dar este refuzat. La fel i se respinge un proiect de exploatare a salinelor.
Prin activitatea de la Paris si prin legaturile cu cei arestati si surghiuniti, Ion Ghica devine indezirabil in ochii stapanirii. Pentru a se sustrage atmosferei ostile din partea curtii domnitorului si chiar riscului de a fi arestat, Ion Ghica pleaca la Iasi, la sfarsitul anului, sfatuit de unchiul sau Ion Campineanu, care intre timp fusese eliberat. Drumul de la Bucuresti la Iasi, care a durat 5 zile, este descris intr-una dintre cele mai realizate scrieri ale sale: O calatorie de la Bucuresti la Iasi inainte de 1848.
La Iasi, participa la viata si intrunirile cercurilor intelectuale, impreuna cu V. Alecsandri (la care locuieste un timp), M. Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Costachi Negri.
1842 — Este numit profesor de geometrie, geologie si mineralogie la Academia Mihaileana.
In iulie-august, venit la Bucuresti in vacanta, intreprinde, impreuna cu Gr. Alexandrescu, o calatorie la manastirile din Oltenia.

Ion-Ghica în ”Scrisori către V. Alecsandri”: În vara anului 1842, profitând de vacanţele Academiei din Iaşi, venisem în Bucureşti. Unul din concesionarii ocnelor de sare, răposatul Oteteleşanu, care pe atunci îmi era cam rudă, ne invită, pe Alexandrescu şi pe mine, să-l întovărăşim la Baia de Aramă. Se propunea companiei să cumpere acea moşie pentru esploatarea metalului; ocaziunea era favorabilă; puteam fără mare cheltuială să ne satisfacem o dorinţă veche ce aveam de a vizita mănăstirile de peste Olt. Într-acea călătorie am mers din mănăstire în mănăstire şi din schit în schit, de la Cozia până la Tismana; ne-am coborât la Turnu-Severin ş-apoi ne-am întors, urmând obârşia munţilor, din stână în stână, călătorind când pe jos, când călare, din gura Bahnei în Dunăre până în valea Oltului, la Turnu-Roşu. Alexandrescu a descris o parte din acea călătorie într-un memorial. În pelerinajul la Cozia a scris Umbra lui Mircea.

 Grigore Alexandrescu în Memorial de călătorie:
………………………………………………….
[Din copilăria mea auzeam vorbindu-se de mănăstirile de peste Olt, de poziția lor, de munți înalți, de peșteri minunate, și simțeam un fel de rușine că nu le cunoșteam, eu care cunosc cu osebire toate ulițele și mahalalele capitalei. Așa găsind pe Ioan Ghica cu aceeași dorință, hotărârăm să facem împreună o expedițieune, el cu un cuget de știință, iar eu ca simplu privitor al naturii sălbatice și admirator al eroilor care au zidit acele sfinte locașuri.

La Polovragi
“Ieșind din curtea bisericii pe o portiță spre miazănoapte, apucarăm pe malul Oltețului pe sub stânca din dreapta: acum trebui, după o expresie țărănească, să ne luăm inima în dinți, căci poteca era râpoasă și așternută cu pietriș, care, la cea mai mică mișcare, se pornea în prăpastie. Aci un pas greșit sfârșește o viață. Ne țineam dar cu multă greutate de colțurile pietrelor și chemam în ajutor pe sfinții călătorilor. În sfârșit sosirăm la intrarea peșterii; acolo aprinserăm făcliile și intrarăm. La cele dintâi pasuri noi ne oprirăm; ni se păru că ne aflăm într-una din acele cetăți încântate ce le-a inventat imaginația zâmbitoare a poeților arabi; ne văzurăm ocoliți de o mulțime de figuri de pietre, care, la lumina făcliilor, luau o formă de figuri omenești. {…} toate îți cuprind cu putere simțirile, și omul cel mai fără iluzii se crede transportat într-o altă lume.”
“ne scriserăm numele pe o coloană care lucea de mii de steluțe, ca acelea ce licăresc dimineața pe un mal de zăpadă. Dar picătura muntelui, adăugând piatră peste piatră, va șterge cu încetul acele nume; sau, de vor mai rămânea câteva litere până când un alt călător va trece pe acolo, ele vor fi pentru dânsul ca acele simboluri nedeslușite, înscrise pe monumentele unui norod necunoscut ce nu mai trăiește.”

La Tismana
“Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt”, aprecia Gr. Alexandrescu
“Ca să zidească Tismana, Radu al II-lea avu trebuință să reteze o parte din munte. Așezată la o înălțime ca de 100 picioare, apărată în față de o măreață stâncă ce se pleacă deasupră-i, ocolită de zidiri vechi, care se întind pe marginea prăpastiei, și încoronată de turnuri, această zidire, privită din vale, seamănă unul din acele palaturi din veacul de mijloc, una din acele cetăți feudale, din care baronii și cavalerii înfruntau puterea absolută, absoluți ei înșiși în proprietățile lor.”
“Seara începuse a da obiectelor o culoare fantastică, dar în fața noastră, spre răsărit, o lumină roșietică vestea apropierea lunii; peste puțin o văzurăm licurind ca o stea depărtată, ca o făclie, care se aprinse în deasa întunecime a copacilor ce acoperă muntele {…} Am văzut de multe ori răsărind și apunând luna, dar niciodată acea priveliște nu mi-a făcut atâta impresie. Tăcerea acestei cetăți unde răsuna odată zgomotul armelor, întinderea pustiului, singuratica lună ce se înălța melancolică pe câmpiile cerului mi se părea a înota în atmosferă ca un fanal aruncat pe nemărginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie și deșteaptau ideea unei vieți petrecute în singurătate, în sânul naturii. ] extrase din ”Memorial de călătorie”, Grigore Alexandrescu

…………………………………………….
În anii exilului, Ion Ghica a colaborat cu articole, mai ales economice şi despre căile de comunicaţie, în “Jurnal de Constantinopole” (semnate: Ion). A întocmit un proiect (nerealizat) al unei publicaţii economice şi literare, care să apară în toate limbile vorbite în imperiul otoman.
Excelent diplomat, şi-a făcut relaţii cu marele vizir şi ambasadorii Angliei şi Franţei.
Se instalează la Hissar, o reşedinţă liniştită, cu o grădina care cobora pe ţărmul Bosforului.
1853 — O data cu izbucnirea războiului Crimeii, rolul lui Ion Ghica creşte, vizitează adesea reşedinţa marelui vizir.
1854-1858 — Este guvernator al insulei Samos, cea mai mare insula din Marea Egee. Noul guvernator reuşeşte să pună capăt pirateriei care ameninţa insula şi împrejurimile, să înceapă construirea de drumuri, să înfiinţeze şcoli (ajutat şi de soţia sa). Toate acestea îi aduc decorarea de către sultan, iar în 1856 acordarea titlului de bei (prinţ) de Samos.
1857 — Se permite întoarcerea în ţară a exilaţilor de la 1848.
……………………………………………………………..
biografia integrală poate fi citită în: THE TITI TUDORANCEA BULETIN, la secțiunea Biografii
https://www.tititudorancea.com/z/biografie_ion_ghica.htm

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut