IOSIF KEBER – 123

Amintindu-și de o întâmplare petrecută în tinerețe, Iosif Keber spunea: ”În vara lui 1908, am început să pictez în culori de apă. Era o zi fierbinte de vară și m-am dus cu părinții la scaldă, la Jiu. Pe atuncea era așa de limpede, de puteai număra pietrele pe fundul apei. Am căutat un adăpost departe de ochii oamenilor. Am găsit o buturugă de salcie. Eu nu știam să înot. Nici părinții nu știau să înoate. Însă apa, tot lungul Târgu Jiului, este iute de mers. După aceasta, după buturugă, era și un hop de nu am mai dat de pământ. Era gata să mă înec. Norocul a fost că locul nu era mare și, luat de apă, imediat am atins pământul cu picioarele. Dar eu nu îmi mai dam seama că mă înec… De acasă, când plecasem, lăsasem un tablou început, în acuarele… Și parcă mă aflam la tabloul acela, continuând să lucrez mai departe. Unde era o lumină frumoasă. Era foarte frumos. Culorile…”

”Pictor cu o viață creatoare și modestie pilduitoare, consacrat totdeauna binelui și frumosului public,
trăind de foarte mulți ani în fervoarea spiritual-umanistă a Gorjului, ai cărui locuitori și natură le-a iubit totdeauna, Iosif Keber dăruiește publicului o operă sinceră și durabilă, pe care se cuvine s-o includem
cu convingere în patrimoniul culturii românești.” (Dr. Grigore Smeu)