NICHITA STĂNESCU – 89 / „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.”

 

 

NICHITA STĂNESCU (n. 31 martie 1933, Ploiești, România – d. 13 decembrie 1983, București, România) poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion,[8] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

 

_____________________________

Respirări II

 

“Niciodată tatăl meu n-a suportat cu liniște ideea că sunt poet.(…) Om vital și predestinat muncii, el a înțeles că lăutarul trebuie plătit, iar când ești rupt de muncă și înfometat de muzica îi lipești suta cu scuipat pe frunte.(…)Tatăl meu se temuse ca din osul lui s-ar fi putut face o vioara, iar nu din privirea lui o ninsoare. El știe mai bine decât mine ce s-a întâmplat.” (din “Ideea de națiune la romani”)

 

 

Stare (II)

 

În jurul meu mă încolăcesc

ca să nu-mi dau voie spre sferă

aidoma verdelui în jurul frunzii

obligând-o să fie până şi efemeră.

Mă sfârşesc cu dinţii, de bunăvoie,

nu mă continui mai departe;

dincolo de mine e mărul muşcat,

dincolo de el pământuri deşarte,

dincolo de pământuri oasele

morţilor, dincolo de ele, desigur,

gheaţa din centru cea mişcătoare

de concentrice friguri.

Mă ţin atât cât sunt şi nu-mi dau voie

să se deschidă în mine nimic

în afară de ochi şi de gură,

cu care m-am obişnuit de mic.

Mă ţin în propriile mele coaste

cu toate animalele în frâu

de disperarea întâmplării

că un potop s-a prefăcut în râu

şi s-a pulverizat în păsări căzătoare

cu umbra tot mereu pe stâlpul

de care cu un lanţ legat

şi lătrător îmi este timpul.

Mă ţin cum sunt, neizbucnit,

pedeapsă ispăşind în eră,

că m-am gândit, că nu m-am fost gândit,

 

Să fiu, să nu fiu şi să fiu o sferă.