Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Oglinzi ale prieteniei

de | iun. 18, 2020 | Agenda culturală, Arca memoriei

Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, Bucureşti), personalitate reprezentativă a culturii române, om politic, critic literar, eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof, jurist, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este fondator al Societăţii literare Junimea și primul mare critic literar, creator de şcoală. El s-a remarcat și printr-o deosebită activitate politică fiind ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prim-ministru şi ministru de Externe.

Iată că, la trei zile față de data morții lui Mihai Eminescu, este semnalată și cea a lui Titu Maiorescu, o diferență de 28 de ani, dar o similitudine a lunii și a zodiei Gemeni – elemente care vin sa completeze și să prefigureze cumva legătura pornită din faptul ca au același număr al destinului.
Trecând peste aceste mici speculații, trebuie să subliniem, din nou, că în prea scurta viață a lui Eminescu, Titu Maiorescu are o însemnătate majoră în afirmarea lui ca poet și gazetar.
Însă, ceea ce este cert, amândoi au fost la un moment dat în Gorj, Eminescu în vara anului 1878, la Țânțăreni, iar Maiorescu de trei ori în anii 1882, 1888 și 1891, în Târgu-Jiu – toate vizitele având conotație politică. (vezi art. Titu Maiorescu, ”candidatul căzut” de la  Gorj, Cornel Şomâcu în Vertical, 9 februarie 2016)

Prietenia dintre Eminescu şi Maiorescu (…) s-a bazat în special pe felul lor de a gândi, de a simţi lumea şi datorită acestei prietenii literatura română s-a îmbogăţit cu un mare poet dar şi cu un mare critic. Spunem s-a îmbogăţit, pentru că, după cum bine ştim prima carte de poezii a lui Eminescu a apărut datorită lui Maiorescu. Ţinând cont de acestea şi de influenţa sa asupra educării poetului criticul poate fi considerat nu numai prieten sau protector al acestuia ci mai mult un părinte spiritual.
Activitatea celor doi a fost strâns legată şi de societatea Junimea, de revista Convorbiri literare. ”Eminescu si Maiorescu. (Oglinzi ale prieteniei”, Cruceanu Alina-Corina, Editura Rovimed Publishers, 2011)

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut