LXXXV
cititorule, cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nicio singură floare
din belşugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini…
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.
Gitanjali
*
Când îmi porunceşti să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi lacrimile mă podidesc.
Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals, se topeşte într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni unei păsări ameţite de bucurie în zborul său deasupra mării.
Ştiu că mi-e primit cântecul. Ştiu că numai ca un izvoditor de vers vin dinaintea ta.
Cu marginea aripei larg desfăşurate, a cântului meu, ţi-ating piciorul pe care altcum nicicând nu l-aş putea atinge.
Beat de bucuria cântecului, uit de mine însumi şi te numesc prieten, pe tine care eşti stăpânul meu.
*
Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc.
Gitanjali 1
Infinit creat sunt, Doamne,
Așa hotărî Cuvântul,
Sunt un vas golit în toamne
Primăvara împlinit el.
Micul fluieraș din trestii
L-ai purtat pe deal și vale
Melodie de poveste
Iar și iar cântai în cale.
Inima-mi ușor atinsă
De iubirea palmei sfinte
Când se simte-n teamă strânsă,
Când se umple de cuvinte.
Darurile Tale sacre
Vin prin degetele-Ți fine
Când obrazu-mi râde-n lacrimi,
Când plâng lacrimi de lumine.
Secolele pământește
Trec prin viața-mi omenească
Dar un loc încă-și găsește
Cântecul să înflorească.
traducere V.Bragagiu
„Norii plutesc în viața mea, dar nu pentru a aduce ploaia sau furtuna, ci pentru a da culoare cerului la apus.” — R.T.
„Veți deveni ceea ce încercați în continuare să fiți.” — R.T.
Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.
Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat.— R.T.
