”Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active”
15 februarie 2016
Concurs naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste
23 februarie 2016

Apropie-te de BRÂNCUȘI!

 

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj lansează concursul național de fotografie – selfie pe tema ”apropie-te de Brâncuși!”, prin care și-a propus evidențierea operei și a personalității sculptorului Constantin Brâncuși, ”părintele sculpturii moderne” – așa cum s-a recunoscut de către lumea culturală mondială. Știut fiind că genialitatea artistului transpare nu numai din lucrările de sculptură, dar și prin pasiunea față de arta fotografică și prin înțeleapta cugetare asupra existenței umane și a menirii artelor.

 Ziua de 19 februarie, zi de naștere a lui Constantin Brâncuși, a fost declarată ca sărbătoare naţională, iar Consiliul Județean Gorj a hotărât ca anul 2016 să poarte numele ”Anul Brâncuși”. Având în vedere specificul instituției, concursul organizat de Biblioteca Județeană își dorește reliefarea valențelor culturale ale operelor sculpturale brâncușiene și importanța lor ca monumente artistice contemporane, dar și ca valori definitorii pentru spațiul gorjenesc și pentru arta plastică modernă internațională.   

 

1.            Pentru a participa la concurs, participantul trebuie să încarce pe contul

personal de pe Facebook, și pe pagina concursului, creată special pe Facebook, o fotografie de tip „Selfie” [fotografie pe care o persoană şi-o face sie însăși (de regulă cu un smartphone sau webcam)] însoțită de textul “apropie.tedebrancusi”, în perioada 19 februarie – 9 martie. Toate încărcările participanților vor fi afișate, pe lângă pagina de Fecebook și în pagina dedicată concursului din site-ul www.bibliotell.ro Câștigătorul va fi desemnat de către organizatori în funcție de creativitatea fotografiilor încărcate, fotografii în care să apară elemente referitoare la creația marelui artist plastic.

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj atribuie 4 premii, după cum o să hotărască juriul.

În cazul în care participantul desemnat câștigător a furnizat date de contact eronate și nu poate fi contactat, acesta va fi descalificat și se va alege alt câștigător. Organizatorii își rezervă dreptul de a elimina din concurs orice participant suspectat că a încercat să fraudeze prin orice modalitate concursul.

 

2 .  PROTECȚIA DATELOR PERSONALE 

Tuturor participanților le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției.

 

Organizatorul va utiliza datele personale furnizate de către participanți la înscrierea în concurs exclusiv în scopul anunțării și identificării câștigătorului.

 

3.  DREPTURI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE 

Concursul este accesibil tuturor persoanelor fizice cu vârsta peste 18 ani, indiferent de naționalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie,care respectă condițiile prezentului regulament și care urmează indicațiile prezente în acest Regulament pentru a-și valida participarea. Nu pot participa angajați ai Organizatorului și rudele de gradul I ale acestora. Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală, liber consimțită și în afara oricărei constrângeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparține în exclusivitate participantului care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. 

Organizatorul nu va lua în calcul fotografiile postate în afara perioadei anunțate. Postarea pozelor/comentariilor jignitoare, vulgare, defăimătoare, rasiste sau care amenință în orice fel demnitatea sau integritatea morala a participanților sau vizitatorilor profilului de Facebook  a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj este interzisa. Aceste poze/comentarii pot fi șterse de către administratorul profilului fără notificare prealabilă, iar accesul utilizatorilor poate fi interzis pe pagină. Înscrierea în concurs prezuma cunoașterea regulamentului și acordul participantului pentru clauzele acestuia.

 

4. REGULAMENTUL CONCURSULUI 

Regulamentul Concursului este disponibil în mod gratuit pe adresa de Facebook a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj. Prin participarea la acest Concurs, participanții sunt de acord să se conformeze acestui Regulament. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu obligația de a anunța publicul în mod oficial, în aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițiala.

Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate pe contul de facebook al organizatorului și al concursului.

 

 

Sari la conținut