”Biblioteca – Prietena Liceenilor”
15 februarie 2016
Vizită la BJ Gorj și CED Gorj
15 februarie 2016

 

BRÂNCUȘI,

 

OMUL ȘI ARTA LUI

 

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj lansează concursul național de Ex-libris pe tema BRÂNCUȘI, OMUL ȘI ARTA LUI, prin care și-a propus evidențierea operei și a personalității sculptorului Constantin Brâncuși, ”părintele sculpturii moderne” – așa cum s-a recunoscut de către lumea culturală mondială. Știut fiind că genialitatea artistului transpare nu numai din lucrările de sculptură, dar și prin pasiunea față de arta fotografică și prin înțeleapta cugetare asupra existenței umane și a menirii artelor. Ex-librisul poate fi modalitatea grafică de exprimare directă și simplă, într-un spațiu restrâns al sensurilor și semnificațiilor cu înțelesuri profunde, necesară cărților care au ca subiect opera și personalitatea brâncușiană.

Ziua de 19 februarie, zi de naștere a lui Constantin Brâncuși, a fost declarată ca sărbătoare naţională, iar Consiliul Județean Gorj a hotărât ca anul 2016 să poarte numele ”Anul Brâncuși”. Având în vedere specificul instituției, concursul organizat de Biblioteca Județeană își dorește reliefarea valențelor culturale ale operelor sculpturale brâncușiene și importanța lor ca monumente artistice contemporane dar și ca valori definitorii pentru spațiul gorjenesc.   

La sfârșitul concursului, publicul larg va avea posibilitatea să cunoască operele artiștilor prin organizarea unei expoziții și prin postarea pe site-ul instituției.

REGULAMENT DE PARTICIPARE

1.      Acest concurs este deschis pentru studenți, elevi și artiștii plastici. Participarea este gratuită.

2.      Participanții trebuie să creeze unul sau mai multe ex librisuri pe tema propusă (BRÂNCUȘI OMUL ȘI ARTA LUI) ca simbol general cu multiple implicații.

3.      Toate lucrările prezentate trebuie să fie concepute ca ex-librisuri, adică lucrări grafice de format mic făcute să fie atașate cărții pentru identificarea proprietarului. Acestea trebuie ca în cadrul imaginii să aibă scris textul EX-LIBRIS și BJCT GORJ.

4.      Nu există îngrădiri în ceea ce privește numărul ex-librisurilor trimise. Cea mai mare dimensiune a exemplarului nu trebuie să depașească 20 cm. Fiecare concurent va trimite câte 3 exemplare pentru fiecare ex-libris, care va intra în proprietatea organizatorului concursului, cu dreptul de reproducere a acestuia.

5.      Trebuie sa fie vorba despre o lucrare grafica, originala și exemplara. Desenele, schițele sau fotocopiile nu vor fi acceptate. Toate tehnicile grafice vor fi apreciate în același mod, inclusiv și ex-librisul computerizat.

6.      Pe spatele fiecărui exemplar de ex-libris trimis trebuie sa fie scris citeț, în creion sau cu litere tipărite numele și adresa artistului, data nașterii, tehnica după care a fost realizat exemplarul și anul realizării. Pe fiecare exemplar, autorul trebuie să se semneze sau să-l identifice. E de preferat ca artiștii să prezinte și o scurtă biografie.

7.      Juriul va urmări originalitatea, calitățile artistice și tehnice ale operei, realizarea cu succes a vinietei proprietarului, care integrează imaginea și textul. Decizia juriului este irevocabilă.

8.      Juriul va acorda 4 premii: premiul special (400 de lei), premiul întâi (300 de lei), premiul doi (200 de lei) și premiul trei (100 de lei)

9.      Toate lucrările expediate până la data de  9 martie 2016 vor fi acceptate în concurs. Lucrările trebuie trimise, cu mențiunea EX LIBRIS pe plic, pe adresa:
Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, str. Calea Eroilor, nr. 23, Tg-Jiu, cod 210135

și pe e-mail: viorelsurdoiu@gmail.com
• Persoana de contact – Viorel Surdoiu, coordonator, tel. 0727930333

 

11.  Participarea la concurs presupune acceptarea necondiționată a regulamentului concursului.

Sari la conținut